De poţi să faci pe prostul când altul te repede-
Făcând-o pe deşteptul- şi c-un cuvânt nu-l cerţi;
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede;
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;
De nu amâni o clipă un rău să-l împlineşti
Şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept;
De-ţi place în iubire cu ură să izbeşti
Şi totuşi îţi pui mască de sfânt şi înţelept;
De te târăsti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul
Şi numai interesul îl sui la rang de ţel;
De părăseşti învinsul şi treci cu învingătorul
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel ;
De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa, tălmăcite
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi
Când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,
Tu dându-le la dracu, poţi altele scorni;
De poţi să faci într-una dintr-un câştig, o mie
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ţi plătesti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul găsesţi că-i drept şi demn;
De poţi să-ţi storci şi gandul şi inima şi nervii,
Îmbătrânite-n rele, să faca rele noi
Şi sub nehotărâre plecându-te ca servii,
Când toţi strigă: înainte! doar tu să strigi: înapoi!;
Dacă stând in mulţime te-mpăunezi semeţ,
Dar langă cel puternic îngenunchezi slugarnic
Şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,
Te faci că ţii la dânşii dar îi înseli amarnic;
Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde un rău
Şi-n umbra lui te-linişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pământul cu tot prisosul său;
Vei fi între Domni, Intâiul, dar niciodata OM!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu