Dacă... de Rudyard Kipling

De-a lungul timpului, pe aici, au "trecut" oameni care, prin existenţa lor, prin moştenirea lăsată umanitaţii, au luminat calea multora dintre noi. Creaţiile lor - stele în universul cunoaşterii - ne fac să vibreze corzile inimii şi dau aripi gândurilor noastre. Privind în sus "Cerul" ni se pare mai aproape.


Următoarele versuri reprezintă, pentru mine, cea mai frumoasă poezie din câte există: "Dacă", de Rudyard Kipling. Aceasta are şi un revers, anume, poezia "Anti-daca", de Kostas Varnalis.

Un mesaj pentru "buzunarul de la piept":

Dacă... de Rudyard Kipling 

De poţi fi calm, când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;

De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură

Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri, dar nu-ţi faci jindul ţel,
De-ntâmpini şi Triumful si Dezastrul
Şi îi tratezi pe-aceşti doi impostori la fel,

De rabzi să vezi cum spusa ta-i sucită
De pişicher, să-l prindă-n laţ pe prost;
De poţi ca munca vietii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost,

Dacă-ndrăznesti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr’a clipi, pe-un singur zar,
Să pierzi, şi iar să-ncepi ca-ntâia dată

Iar c-ai pierdut - nici un cuvânt măcar,

De poţi sili nerv, inimă si vână
Să te slujească după ce-au apus,
Şi piept să ţii când nu mai ţi-e stăpână
Decât voinţa, ce le strigă “Sus!”

De poţi rămâne “tu” în marea gloată,
Cu Regi tot tu, dar nu străin de ea;
Duşman, om drag, răni să nu te poată;
De toţi să-ţi pese, dar de nimeni prea,

De poţi, prin clipa cea neiertătoare,
Să treci şi s-o întreci gonind mereu,
Al tău va fi Pământul ăsta mare,
Dar mai mult: vei fi Om, băiatul meu!